De ce este aluminiul un material perfect pentru realizarea pergolelor?

După oțel, aluminiul este cel mai întâlnit material din construcții. Acesta este prezent în construcții civile, industriale și comerciale și are proprietăți foarte atractive pentru cei care își doresc construcții robuste, care să reziste pentru foarte multă vreme.
Dacă ai o curte și îți dorești o pergolă, poți avea în vedere o pergolă din aluminiu. Este adevărat că nu este cea mai ieftină opțiune, însă dacă privești totul în perspectivă, este o variantă foarte avantajoasă.
Care sunt principalele avantaje ale pergolelor din aluminiu?
Au un raport rezistență-greutate foarte bun. Aluminiul este foarte ușor (are o densitate de 2,7 grame/cm³). Este de 3 ori mai ușor decât oțelul, însă este la fel de rezistent. Practic, cu o cantitate mică de aluminiu poți obține o structură foarte rezistentă, care nu pune presiune mare pe fundație.
Rezistă foarte bine la coroziune. Este un alt avantaj uriaș. Indiferent de locul în care se află pergola și de expunerea la intemperii, aceasta va rezista foarte bine în fața coroziunii, neexistând riscul să ruginească, așa cum se întâmplă în cazul fierului sau oțelului.
Sunt foarte maleabile. Orice structură din aluminiu poate să fie modelată într-o varietate uriașă de forme. Dacă vrei o pergolă cu structură curbată, o poți construi. De asemenea, dacă vrei o pergolă cu structură și formă inedită, o poți realiza.
Nu necesită mentenanță. Aluminiul este unul dintre puținele materiale care dezvoltă o protecție naturală împotriva mediului înconjurător. Atunci când este expus la aer, acesta dezvoltă un strat de oxid care îl protejează împotriva pericolelor. Nu va trebui să îți petreci timpul pentru vopsirea pergolei sau pentru repararea ei.
Au un aspect deosebit. Aluminiul are un aspect elegant și curat, care se potrivește perfect într-un stil modern de amenajare, dar se integrează foarte bine și în stiluri clasice de amenajare.
Ce tipuri de pergole din aluminiu poți construi?
Data fiind maleabilitatea aluminiului, poți construi tot felul de pergole, începând cu cele fixe și terminând cu cele retractabile. Dacă te interesează subiectul, vei putea descoperi peste tot în lume pergole deschise, pergole cu pereți din sticlă securizată sau pergole cu pereți realizați din diverse alte materiale.