Cauta
0374496300

Panourile de gard - da sau nu?

În ziua de azi, punem tot mai mult accent pe estetică, simplitate și ușurință în utilizare atunci când ne gândim să achiziționăm un gard pentru proprietatea noastră, fie ea rezidențială, comercială sau industrială. Iar ca aceste elemente să fie îndeplinite, inovația ne-a adus în cale panourile de gard, pentru că un gard nu poate fi făcut în întregime dintr-o singură bucată. În plus, se poate personaliza dimensiunea acestuia cu ajutorul panourilor de gard.

Bineînțeles, materialele sunt variate, pentru că avem de la panouri de gard ieftine din plastic sau lemn, la panouri din beton sau metalice, bordurate, WPC, fier forjat ș.a.m.d., la un preț ceva mai mare. Totuși, indiferent de materialul pe care îl alegi, este important să conștientizezi dacă vrei să-ți montezi panouri de gard.

Descoperă în cele ce urmează punctele tari, dar și cele slabe ale panourilor de gard.

Panourile de gard - da sau nu?

Da

1. Delimitează zonele din curte sau grădină

Dacă îți dorești să separi, de exemplu, zona de grădină în care plantezi efectiv fructe și legume de curte, care este folosită pentru agrement, poți face asta cu ușurință cu ajutorul panourilor de gard. De asemenea, poți împrejmui o latură în care să le oferi acces animalelor de companie sau să formezi un anumit perimetru ca spațiu de joacă pentru copii. Posibilitățile sunt nenumărate, depinde de tine pentru ce anume vrei să utilizezi locul respectiv.

1. Arată foarte bine

În momentul de față există în catalogul nostru o mare varietate de panouri de gard, de la stilul jaluzea, la gardurile umplute cu totul și multe altele. Ai modele în diverse culori și designuri ce se vor potrivi de minune ambientului tău, precum și preferințelor. Poți opta pentru culorile disponibile sau să te orientezi spre personalizare. Ești liber să faci orice îți dorești, panourile de gard sunt la dispoziția ta.

1. Oferă intimitate și siguranță

Desigur, înainte de a spune că am bifat acest punct, este important de menționat faptul că contează ce tip de panouri de gard alegi. Cele cu vedere spre stradă nu îți vor oferi cea mai mare intimitate. În schimb, cele umplute în totalitate te vor feri de priviri indiscrete și îți vor proteja spațiul personal. Va trebui să-i inviți înăuntru pe vecini sau pe oricine altcineva vrei, pentru a vedea ce se află în spatele gardului.

1. Te apără indiferent de vreme

Panourile de gard nu reușesc să te ferească de zăpadă, evident, dar pot să fie o barieră între vântul puternic și curtea ta. Asta dacă vorbim de panouri de gard calitative din aluminiu, cum găsești în colecția noastră de produse. De asemenea, poți monta un fel de copertină în prelungirea gardului dacă îți dorești să te protejeze și de ploaie, să fie o pavăză pentru vremea neplăcută de afară.

Acum că am aflat aspectele pozitive, este momentul să ne îndreptăm spre cele negative: de ce poate să nu fie indicat să optezi pentru un panou de gard.

Nu

1. Cost relativ mare

În funcție de dimensiunea curții tale sau a zonei pe care îți propui să o împrejmuiești cu un gard, costul variază. De altfel, după cum am stabilit deja, materialul face diferența, iar un panou de gard metalic poate părea, la început cel puțin, mult mai scump decât unul din lemn sau plastic. Totuși, gândește-te la rezistența în timp, care diferă semnificativ în cazul aluminiului, aceasta fiind mult mai mare. Costul se amortizează după primii ani de folosință, mai repede decât te-ai aștepta.

1. Pot necesita întreținere

Și aici este, la fel ca mai devreme, vorba despre material. Un panou de gard din lemn are nevoie de îngrijire specială: trebuie să folosești ocazional anumite tratamente, îl vopsești, îl cureți cu produse de îngrijire și multe altele, ceea ce nu se petrece atunci când ne referim la un panou de gard metalic. Îngrijirea celui din urmă este minimală și nu îți solicită mult efort.

1. Restricționează vizibilitatea

Dacă ai un panou de gard acoperit în întregime, nu vei putea să vezi ce se află dincolo de el. Oricum, este un punct subiectiv, pentru că ai opțiuni de gard cu spațiu între elemente. În acest caz, poți să vezi absolut tot ce se află dincolo de panoul de gard. Este o situație legată absolut de preferințe, de cum percepem spațiul și ce obiective avem de fapt.

După ce ai citit articolul prezent, ce părere ai despre panourile de gard? Nu-i așa că este o investiție care merită făcută?

De ce să te temi de infractori, să te plângi că vecinii ți-au călcat proprietatea sau câte și mai câte, când poți să-ți protejezi foarte bine spațiul personal cu ajutorul panourilor de gard?

La Virtuoso, avem pentru tine panouri de gard din aluminiu, din compozit cu WPC, fibrociment și chiar artificial (imitație de gard viu), verde. Nu ezita să le analizezi pe fiecare în parte, să faci o listă a caracteristicilor, să o compari și apoi să plasezi comanda.

Pentru informații suplimentare, reprezentanții noștri sunt alături de tine și așteaptă telefonul tău la numărul 0752 168 017 sau un email la adresa virtuoso.comenzi@stift.ro.

Alte articole de interes
07
Feb
Când merită să-ți iei o seră în grădină?

Dacă te pasionează grădinăritul și vrei să cultivi chiar tu ce mănânci, răspunsul s-ar putea afla într-o simplă idee: sera. Dar când este momentul potrivit să îți iei o seră în grădină? Vom descoperi împreună în rândurile ce urmează.

Citeste tot articolul
01
Feb
10 idei de design pentru porți auto batante

Oare știi cât de importantă este poarta din fața casei tale? Este primul lucru pe care îl vezi când ajungi acasă și ultima imagine pe care o lași în urmă când pleci! Poarta curții tale este cartea ta de vizită, șansa ta de a le spune tuturor cine ești înainte să rostești măcar un cuvânt.

Citeste tot articolul
30
Jan
Află cum alegi poarta din aluminiu perfectă pentru o curte mare

Poarta din curtea ta e ca o primă impresie pentru toată casa. Dacă ai o curte mare, alegerea unei porți devine și mai importantă! Astăzi, vom explora împreună lumea fascinantă a porților de acces metalice și ne vom concentra în special pe porțile din aluminiu.

Citeste tot articolul
29
Jan
10 garduri ideale pentru casa de vacanță

Un gard nu este doar o barieră, ci și o modalitate de a crea un spațiu intim și sigur pentru tine și familia ta. În acest articol îți prezentăm 10 modele de garduri metalice moderne, perfecte pentru casa ta de vacanță. Vei descoperi că un gard poate fi mult mai mult decât o simplă construcție din fier!

Citeste tot articolul
31
Dec
6 trucuri să-ți iluminezi pergola pentru un efect magic de sărbători

Poate vrei ca pergola ta să devină locul acela magic, unde să te strângi cu familia sau prietenii și să simți atmosfera sărbătorilor până în cel mai mic detaliu. Nu trebuie să fie complicat, iar cu câteva idei bune, vei reuși să transformi orice colț simplu într-un paradis de iarnă.

Citeste tot articolul
26
Dec
Află cum să-ți decorezi balustrada metalică a balconului pentru Crăciun

Știi senzația aceea de sărbătoare care te cuprinde atunci când vezi luminițe strălucind peste tot?

E ceva magic în aer, un sentiment de căldură și bucurie ce îți aduce aminte de copilărie. Dacă ai un balcon acasă, indiferent că e mic sau mare, decorarea acestuia pentru Crăciun poate transforma complet atmosfera casei tale. Și, mai ales dacă ai o balustradă metalică pentru balcon, ai la dispoziție o mulțime de idei creative pentru a o face să strălucească.

Citeste tot articolul
25
Dec
10 tipuri de coronițe decorative pentru porți și uși

Ai pășit vreodată pe o stradă și ai simțit că o poartă anume te atrage instant? Parcă îți zâmbește și te îmbie să descoperi povestea casei de dincolo. Ei bine, secretul constă în acel element magic care transformă o simplă poartă metalică într-o adevărată operă de artă - coronița decorativă!

Citeste tot articolul
24
Dec
11 locuri în care poți ascunde cadouri prin curte

Câteodată, surprizele sunt cele care transformă momentele obișnuite în amintiri de neuitat. Imaginația ta joacă un rol esențial atunci când vine vorba despre cum să faci pe cineva drag să zâmbească.

Citeste tot articolul
28
Oct
Cele mai potrivite garduri și porți pentru spații mici

Locuiești într-o casă cu o curte mică și te gândești cum să o delimitezi și să o protejezi? Sau poate vrei să îți transformi grădina într-un spațiu privat și cochet? Ei bine, ai ajuns în locul potrivit! Astăzi vom descoperi împreună cele mai potrivite garduri și porți pentru spații mici, care să îți ofere atât funcționalitate, cât și un plus de stil.

Citeste tot articolul
26
Oct
Top materiale durabile pentru garduri

Te-ai gândit vreodată cum ar arata casa visurilor tale? Cu siguranță ți-ai imaginat o casă frumoasă, confortabilă și primitoare… Dar ai luat în considerare și gardul care o va înconjura? Un gard nu este doar un element de delimitare, ci și o parte importantă a aspectului casei tale și a siguranței pe care o oferă.

Citeste tot articolul
23
Oct
Idei creative pentru garduri vii din plante și arbuști

Ești pregătit să-ți transformi grădina într-un colț verde, plin de viață și culoare? Gardurile vii reprezintă soluția ideală pentru a adăuga un strop de magie naturală spațiului tău exterior. Acestea nu doar că oferă intimitate și protecție, dar aduc și un plus de estetică și biodiversitate grădinii tale.

Citeste tot articolul
21
Oct
11 moduri în care să menții intimitatea în curtea ta

Dragă cititorule, gândește-te că stai în curtea ta, bucurându-te de o zi însorită, când dintr-odată realizezi că vecinii pot vedea tot ce faci. Nu-i așa că te simți un pic stânjenit? Curtea și grădina ar trebui să fie locul tău special, un mic paradis unde să te simți în siguranță și confortabil.

Citeste tot articolul